Nu s-a nimerit a fi 13, nici marți, nici vineri, nici sâmbătă cu pisica neagră și ceasurile rele.
A fost miercuri, 16 aprilie, după aproape două săptămâni de la întâmplarea www.poezie.ro din Dealul Copoului.

Printre invitații Almei se număra și Lapislazuli.
Retras în spatele ochelarilor. Un timid, mi-am spus. Un tip venit din întâmplare pentru a asista la o întâmplare, am gândit. L-am auzit apoi citind. Nu venise din întâmplare. Era poet. Avea ceva de spus.
Spunea bine. Profund. în forță. Și totuși timid. Parcă ridicând între el și ceilalți o armură de sticlă. Perfect clară. Dar armură. De sticlă. Fragilă. Sprijinită (din interior) doar de cuvintele care, din când în când, evadau, buimace, oprindu-se brusc în trupurile celor din sală. Unele m-au nimerit și pe mine.

Atunci, pe 4 aprilie, am câștigat (vreau să cred) un confrate. N-am apucat să-l întreb dacă a publicat vreo carte. Am aflat după că nu.
I-am cerut, prin Alma, câteva versuri selectate de propria mână. Nu întâmplător am făcut-o. Voiam (gând ascuns și parșiv, recunosc!) să-i testez puterea de a „organiza” un grupaj reprezentativ, dens, unitar tematic și stilistic, pentru un „debut pe hârtie”.

Rezultatul a fost uimitor. Începând de astăzi, 16 aprilie 2003, de când ți-ai meritat cu prisosință acest „debut pe hârtie” în paginile „Symposion”-ului ieșean (suplimentul de cultură al cotidianului “24:ORE”), pot afirma că poeții hârtiei sunt mai bogați (în singurătatea lor) cu unul.

Pre numele său GABRIEL NIÞÃ.
Alias LAPISLAZULI.

Bine ai venit!



Mihai Leoveanu