Faptul că mereu apar erori în sistemul AI este dovada modului în care mintea umană care a creat-o, a gândit-o pentru a fi expresia capacității sale a de a crea continuu. Ca ceea ce ce au căutat să definească religiile lumii prin noțiunea de „păcat” ca sinteză a erorilor ce ne alcătuiesc. Ideea că defecțiunile pentru care trăim pentru a le repara relevă faptul că suntem așezați în ceea ce numim existență spre a exista în noi înșine cu scopul de a îndrepta ceea ce Acela care ne-a creat și-a propus să obțină. Că, în sine, creația Creatorului nu a ajuns la final. Că fiecare parte de spațiu pe care o definim de-a lungul timpului prin care devenim spre a ne desăvârși devenirea ca pierdere și stingere, este, în sine, nimic altceva decât o reparație a ceea ce a fost dinainte de a fi fost noi ceea ce suntem și, mai ales, dinainte de ceea ce vom face pentru a deveni. Că totul divin, în care trăim, este un loc în care timpul există pentru că spațiul unde se manifestă fiecare eveniment prin care se fenomenologizează sacrul, există datorită faptului că spațiu său există prin intermediul prezenței acelui cineva care îl consumă. Cel care îl împarte în unități și subunități infinitezimale pentru a le valorifica ca expresii ale unui viitor sine în intimitatea lui.