Și dacă ti-aș spune că astăzi cuvântul nu mai are același înțeles
ca și cum ți-ar vorbi cuvintele dintr-o altă incăpere care
desi îți par familiare
ele să reprezinte cu totul și cu totul altceva
ca și cum acele cuvinte
s-ar fi pierdut absurd în alte înțelesuri de cuvinte
când numai tu poți să vezi și să pricepi adevărata lor valoare?
M-ai putea recunoaște după tonul vocii
după numărul de silabe căzute din colțuri de urechi
dupa privirea pierdută prin cărămizi neîncepute
mai putea tu oare cunoaște după toate ce sunt?
Și dacă ti-aș spune că pot să șoptesc în silabe răsucite
printre scărițe și arcușuri albe de viori
iar privirea mea poate fi ultimul cuvânt din altă încăpere
atunci, după ce m-ai putea recunoaște ce sunt?