V-ați înșelat! Un mormoloc nu poate fi debil în sensul adevărat al cuvântului. Am avut ideea să scriu o povestire cu acest titlu… Dacă cineva știe una din fostele echipe naționale ale Belgiei și-ar aminti că era acolo un fotbalist numit Debilde (nu contează cum se scrie, ceea ce este aici contează numai pentru o povestire orală). Ei bine, dacă această povestire ar fi citită cu voce tare de cineva altcuiva, aș fi putut scrie un început de genul:
„Vă înșelați! Nu este vorba de un mormoloc, ci de o rudă a fotbalistului Debilde pe când era mic.” Cel puțin cei din mediul meu, nu ar avea cum să verifice dacă există sau nu cineva cu numele de Mormoloc în familia lui Debilde!”
Acest început nu I-ar supăra prea tare pe cititori (mai bine spus pe ascultători), pentru că nu I-aș jigni cu nimic, pur și simplu s-ar mira că este vorba despre o astfel de persoană sau ce știu mai ce…
În schimb, ce ar fi să încep astfel:
„A, nu este nici de cum vorba de un membru al familiei Debilde, ci despre un mormoloc care, săracul era cam debil încă de mic, deși nu apucase să dea de greutățile vieții de baltă.”
Poate că în acest caz aș jigni mai multe tipuri de persoane: pe aceia care au pretenția că pricep repede totul și nu acceptă să fie prinși pe picior greșit sau cu ceva care nu știu – pe ăștia I-aș jigni chiar de două ori – o dată prin faptul că ei se vor simți nedreptățiți pentru că nici măcar nu s-au gândit la fotbalistul Debilde și a doua oară pentru că am spus că ei nu și-au dat seama de cum stau lucrurile. A doua categorie ar fi a acelora care doar se vor gândi că nici prin gând nu le-ar fi trecut că ar putea fi vorba de numele unui fotbalist, iar eu m-am și apucat să spun repede ca și cum așa ar fi normal să înțeleagă toți, că nu este vorba de fotbalist.
Principiul X se găsește și aici și sunt tot mai convins că se află aproape în orice discuție, aproape în orice – sper ca până la urmă să reușesc să demonstrez.
După alte texte se va înțelege ceea ce înseamnă acel principiu X (X pentru că nu știu încă cum să-l denumesc).