Ferestrele mele de gânduri stau închise, cuminți
Pe o felie de noapte, amorțită-n frigul neperechii.
Frig rău, primăvara asta!!
Semn de iarnă cruntă-n (ne)cuvinte
Și de zăpezi abundente
Peste strângeri de mană,
Mai mult sau mai putin ilicite...

Mi-aduc aminte de niște călduri tropicale,
În care zâmbetele tale făceau zilnic băi de soare,
Înecându-se în vegetația luxuriantă
a mintii mele(ireversibil îndrăgostită
de firescul mintii tale),
Năpădindu-ți cu prea mult verde ființa
pe la toate încheieturile, fisurile
sau rănile mai vechi, ne-nchise încă...

"Frumoase vremuri!",
gândesc de aici, din fanta înroșită a nopții
Privind la ferestrele mele de gânduri,
acum mult prea închise, mult prea cuminti.
Pe vremea aceea se deschideau laaarg-larg,
Ca niște fluturi mari, aurii,
Inundand orasul...