Eu n-am pasaport... Mi-am zis ca n-am unde să plec de Acasă, că mi-s suficiente drumurile Limbii Romane... Că mi-s dragi, prea dragi cantecele si poeziile de acasă, că pot veni la mine drumurile altor limbi, altor cantece si altor poezii...
Si tot n-am pasaport, desi drumuri de dor, de vis, de cantec, de iubire sunt iată, si dincolo de Prut...
Asa gandeam ieri, in vreme ce citeam niste poezii onorand o invitatie de pe aici, a unor cititori cărora le promisesem mai de mult, că vom fi prezenti la manifestarea gazduită in localitatea lor...
Nu pot concepe că-mi trebuie pasaport in Patria Limbii Romane, mă simt vinovată de minciuna pe care mi-o repet: "Asa ceva nu este posibil! Asa ceva nu este adevărat! Am voie să merg, să trăiesc in Limba Romana, pentru ce Dumnezeu să-mi fac pasaport?!"
Si totusi, ce spini mi-au incoltit ieri in inimă, ce cătuse am simtit peste gandurile mele, in vreme ce stiam ca la Chsinau, Silvia Caloianu, poetă din Patria Limbii Romane, isi lansa volumul de poezie "niciodată pe nume"...
Si eu citeam, fără tremur de lacrimă in glas, niste poezii personale, intr-o localitate de Acasă, desi mult mai Acasă mi-era ieri, locul unde Silvia Caloianu, se dăruia poezie la Chisinău, Patriei Limbii Romane...
Si eu, mint in continuare: Nu pot concepe că-mi trebuie pasaport in Patria Limbii Romane, desi lacrimile imi curg de-a valama pe obraji...