Stai inchis in cochilie, supărat pe toată lumea... ăla e rău, ăla e nebun, ăla e trufas, ăla e narcisit, ăla e prost, ăla e ... stiu si eu, intr-un anumit fel, imposibil... Nici nu stii să zambesti, abia de rostesti cate-un gand si acela de respingere a tot si toate...
Te intorci mereu in trecut spunand că nu poti ierta ceea ce crezi tu că au făcut altii rău, in ceea ce te priveste, si ceea ce n-ai făcut tu, tot in ceea ce te priveste...
Trăiesti in trecut cu manie, si lasi prezentul pustiu, sa ajungă si acesta altfel de trecut, pe care iar si iar să tot fii supărat...
Iarta, intelegand ca trecutul nu se poate modifica/schimba, in vreme ce din prezent - implicandu-te poti face si prilej de destindere, nu numai incruntare si supărare...
Nici macar nu-ti plangi de milă... toti au cate-o vină, reală sau imaginară... numai tu - victimă, numai tu obosit să suporti: răutatea ăluia, nebunia ăluilalt, prostia (uneori a tuturor), narcisismul altuia, imposibilitatea bucuriei altora...
Cred ca de ziua ta iti voi dărui o oglindă specială, una in care să-ti vezi sufletul chinuit de atata manie cu care incerci să tot iti schimbi trecutul, care, stim amandoi foarte bine nici n-a fost atat de negru pre cum ti-l descrii singur...


Unui amic ce se ucide zilnic...