La sfarsitul zilei, din lupta cu mine insumi ies invingator, cand meditez asupra Caii pe care am urmat-o si fac inventarul dintre lucrurile pozitive si cele negative.
Atentia poetica o indrept indeosebi inspre interiorul meu, de unde imi inspir versurile.
Detasarea de eul meu este posibila prin analiza din exterior catre interior a starilor poetice, cand gandirea este laserul care cicatrizeaza ranile launtrice.
Noi, poetii, ne recream cu materia poeziei si cautam sensurile vietii in versuri gnomice.
Eu cred ca adevarurile ca numar tind spre infinit, caci dintr-un adevar se multiplica o multime de alte adevaruri, care, la randul lor, genereaza arborescente de alte adevaruri, s.a.m.d.
Din fecunditatea ideilor se naste originalitatea poeziilor.
O poezie fara idei este ca un copac fara frunze.
Poetii isi extrag din ganduri lirismul imaginilor poetice si metaforelor care transfigureaza limbajul laic.
Poetii nu se pot minti pe ei insisi in versuri, pentru ca poezia este judecata in purgatoriul sufletului, materie sensibila , singura care pastreaza divinitatea in esenta sa.
Poetii cauta adevarurile dincolo de cuvinte, in sensurile ascunse ale limbajului poetic, pe cand filozofii il cauta in dialectica gandirii.
Poezia este arta pura cu legaturi stranse cu metafizica si mistica pe care poetii o cultiva printr-un legamant inefabil cu transcendentalul, caci ce altfel este inspiratia decat comunicarea ,la un nivel superior al gandirii, cu o lume invizibila , esoterica ,existand intr-o alta dimensiune, care interfereaza cu lumea noastra la nivel intuitiv, prin revelatii, minuni si miracole.