azi umbra mea a trecut dincolo unde nimic nu mai era cum știam
(doar iubitul meu plângea ca întotdeauna fără voce și chiar fără lacrimi)
mă cuibărisem în sânul destinului
înălțam de acolo rugăciuni zeilor inventați în disperare de cauză
dar nu-mi ieșea decât un cântec în armonii obscene
și nimeni nu îndrăznea să îmi spună că aceasta e doar iluzia obligatorie
a vinovaților de inocență

am mușcat din tabla ruginită a trădării. nimic nu mai e cum știam