Dormind lângă tei, în mijlocul odăii mobilate de cuvinte, aud șoptind sentința amară a cernelei - hârtia n-are nicio valoare! Visăm la hârtia perfectă, pe care ruinând-o s-o aruncăm la gunoi...
Acolo unde visul trezește ființa și-o metamorfozează în dorință, acolo unde cuvântu hoinărește liber printre penițele dintre amurg și zori, acolo privirea nopții nu minte nici măcar în glumă.
...acolo a învățat cuvântul să fie impur, dar perfect.