ea nu voia să încurce pe nimeni.
nu știa și a prins de veste târziu de tot că...tot o face, orice-ar face.
invariabil trecea prin sictirul inerent trântit de conștiință în plină față
sau se-mpiedica de sughițurile temporizate, întrerupte doar de câte-o nouă belea.

/adevărul încurcă, nu doare
trebuie admis atât cât nu depășește limita de poluare
..decibelică
neuronală/

ea nu voia să amăgească pe nimeni.
dar, chiar și așa și tot îi reușea.
nu s-a prins că ceilalți - ca și ea, de altfel - aveau așteptări.
dorințe
speranțe
idei ce cochetau cu ideea unui imprevizibil...confortabil, pe undeva
sau doar controlabil.

/adevărul flirtează, nu înșală
trebuie tolerat atât cât nu depășește limita de plăcere.
(auto)suficiență?
posibil
și-o idee de cinism./

ea nu voia să..vrea toate astea.
poate de aceea a ajuns în punctul în care se-ntreba:
de ce paradoxul ăsta rotund, de ne rostogolește în câte o emisferă unde trebuie să fim, dar gândindu-ne la cealaltă atât de intens?!

adevărul la care a ajuns
într-o pauză fiind de toate
i s-a revelat cât se poate de hilar
astfel încât, dovedindu-se reciproc,
s-au ciocnit, și-au plesnit un 'give me five' sonor
și s-au dat pe/în gât până la ultimul strop.



/"(ce) noroc!"
..aș zice în ultimă instanță/