Vărsat-am lacrimi de-amintire în halbele noastre de bere
Și savuram atunci plăcere din a trecutului durere.
Iar rima de nu-mi iese-acum, o las în voia ta s-o-nchegi.
Ești tu, acel ce mă ascultă și tu, ace-l ce mă-nțelegi.

La gura ta cea vorbitoare-ntotdeauna-o să găsești
Urechea mea ascultătoare,-așa că, zii, ca să-i priești.
Citește-mi basmul cel ce alții n-o să-l asculte binevol,
Fiindcă la ce-i scris acolo ei cale-ntoarsă fac și-ocol.

Fiindcă poate-i prea romantic pentru ce sunt ei realiști,
Deși, nu noi suntem de vină. Cu versuri pe ei n-o să-i miști.
Mă înconjoară multă lume, dar eu pe tine te aleg
Să-ți mai vorbesc, să mai ascult...
Îți mulțumesc.

Kliușin Oleg