ADEVÃR MASCAT
REPROȘ MORTAL
Să renunți la această viață care nu face nimic altceva decât să te târâie prin nori, să pleci din această lume ce nu ți-a adus decât umilințe și jigniri, să te ascunzi, să fugi spre un alt tărâm unde speri că vei găsi lumina ce te poate salva, să nu mai crezi, să nu mai speri, să nu mai visezi. Toate acestea sunt considerate rătăciri, tulburări mintale, ieșiri din normalitate…de către cine? De către cei ce au participat la distrugerea ta, de cei ce ți-au distrus visele, speranțele, șansele la viață…toate acestea au fost provocate de către cei e te-au umilit, te-au înjosit, fără pic de remușcare, fără pic de regret. Și totuși tu ești cel neputincios, deși știi că ei te-au adus la neputință, tu ești oaia rătăcită, deși ei te-au alungat din turmă, tu ești de vină că te afli în prăpastie, deși ei au fost cei care te-au împins de la spate. Toate acestea ți le aduc în cadou cei din jurul tău, cei ce țin la tine și ar face orice pentru tine pentru că își iubesc aproapele, îți oferă în fiecare zi tot mai multă suferință, durere…de ce? Pentru că ești aproapele lor și te iubesc. E atât de trist să vezi cum lumea din jurul tău joacă teatru, e atât de trist să vezi adevărata lor față, e atât de trist că stai neputincios și privești cum ești distrus…
Mai rău e că pentru tine (pentru noi cei ce ne aflăm în această situație) e atât de greu să lupți împotriva lor deoarece te simți legat, prizonier în această lume, șansele tale de supraviețuire în fața acestei macabre puteri, dar pentru ea e atât de simplu să-ți năruie visele, iluziile…e atât de simplu să-ți străpungă ființa, fără nici o ezitare.