Să scri despre orice lucru, idee, gând care îți trece prin minte poate fi destul de tentant. Fraza aceasta îmi răsună ca un ecou pierdut prin labirintul minții mele încețoșate. Și cum oare aș scăpa din acest lagăr ostil, dacă nu prin așternerea cuvintelor pe hârtie și bine înțeles ascultarea unei piese lente în surdină. Datorită faptului că am reușit să mă las din nou de fumat, cam de vreo săptămână și un pic, mă simt mai relaxat și spontan în acțiunile mele. Ritmurile vrăjite ale muzicii mă poartă lejer spre tărâmuri de vis. Noaptea se arată tăcută și grea dar cine știe ce alte mistere ne mai ascunde. Sunt purtat prin tot felul de gânduri răzlețe și apoi brusc mă reîntorc la starea de dinainte. Scrisul cuprinde viața, moartea, iubirea, frumusețea și suferința, despre care dintre ele să vorbesc acuma? Să aleg iubirea, care aduce cu ea frumusețile și bucuriile vieții, ca apoi într-un final când totul se sfârșește și moare să ne cuprindă o mare suferință, eu aș zice NU. Mai degrabă aleg ceva haiku, ceva ce ar vrea să reprezinte armonia naturală a unei stări de spirit :

Undeva departe... ascunsă bine se află o pădure plină de verdeață, un paradis verde
Plin de izvoare cu ape ademenitoare și fructe din belșug
Acolo nopțile albastre sub clar de Lună sunt animate de stele însuflețite
Lumea dansează și se simte bine mereu, toți se iubesc între ei
Acompaniați de muzică nu există războie și nici răutate... ce-i aia?
Dragostea plutește în aer pretudindeni asemeni unei ceți invizibile
N-au griji și nici nevoi, un Univers ce te atrage ca un magnet electric.