“Oh, sometimes the heart says no.
Then, it’s eternal yes.” Patrick O’Connell

e o melodie ce o asculți în continuu
deși te îndoaie greața
da Theia
îți scriu despre inima circulară
iertarea reiterată
după ce nu mai ai nici un obraz de întins
după ce ai dat brațele vederea și splina
dar nu ai ajuns cu grația până la
piatră cum Venus din Milo
tot mai îmbrățișezi cu cele cinci perechi de brațe
crescute imaginar din omoplați
clopoței îți zăngăne la glezne
când dansezi
în adâncuri suave
gura hrănește nerăbdarea gurii
și aprinzi aerul cu mișcari de pulpe
ești roșie la rădăcina unghiilor
smulse
de fragi
se scutură degetele ce ating pieptul
să se asigure că iedul de sacrificiu încă
mai cântă
acolo