plecam departe
nu-Ți vedeam durerea
știam doar drumul aurit sub tălpi.
știam
că nu Vei spune: stai!
ci: Mă pazește!
Mi-ai arătat că lacrimi voi purta și eu
*
Tată,
acum câinii gri îmi mușcă din coapse -
sunt doar ore de frig.
timpul s-a rostogolit și trupurile de lut s-au închis
ca să nu-mi mai pot privi mâinile
nici bucuria mea să o mai poți schimba în sunet chiar acum,
când lumea
începe sa trăiască inginerește imploziile, cuburile, plânsul.

orele nu mai sunt măsura timpului nostru
ci a trupului nostru - tăcută ascunzătoare
câinii nu se grăbesc
și mă descoperă încet, încet
până la oasele
albe ca somnul Tău.
*
curat e orice gând
în intersecții contează
numai
drumul care nu mă duce către Tine