Unde-i frunză, e urmă,
unde-i toamnă, e vină,
unde-i suflet, e zbor-
aripă de cocor.
Unde-i dor prigonit
fără drept de iubit?
Nevrednică toamnă amară,
răsună tăcerea de seară
și sângele greu dinspre pași-
așteptând să răsară ce lași.
Poate zbor…poate mor…
Dinspre frunze cobor
spre tăcut...spre durut;
care foșnet bătut
de tristeți m-a zbătut?
Poate uit…poate dor…
Ploi mărunte cobor
până-n rost în cuvânt-
bate negru un vânt
dinspre veci, înspre când.
Poate zbor…poate mor…
Unde-i frunză e urmă…
Cine dorul îl curmă?