A mai rămas întunericul din mine
alb sau rătăcit printre cuvinte neascultate
pe-un drum egal cu răni și bucurii
pe care nimeni nu știe să treacă

În genunchi sau drept de așezăm
uitarea, o ceață magică coboară
și trecutul, despletit misterios înlănțuit,
obsedând culmile de mâine- doar,
alunecă

A mai rămas întunericul alb
sau rătăcit printre litere nerostite
un violoncel singur
în ultima casă din lume

Șterg urma din lacrimi
cu mâneca unui sunet
cât din viață să-mi dau mie, de mâine?
“ Totul! “- judecă personal
robotul care exagerează

A mai rămas…Cum pot trăi astfel?...