Demult, vrăjitoriei pedeapsă-i era rugul
Dar poți a arde luna sub care te-am zărit?
M-apropiai de tine și viersul meu îndrugu-l.
Ai dispărut în noapte. Mi s-o fi năzărit?
Duminica aceasta te-am revăzut în strană
Iubirea mea de-o clipă în ceas s-a revărsat.
Să fi simțit asemeni? Simțeam în piept o rană
Deschisă către tine și-am vrut să fi visat.
Dar ești aievea-n carnea cea încleiată-n oase
Frumoasă cum doar luna mai poate să apară.
Și m-am întins spre tine în simțuri dureroase,
Tu te-ai lupit de mine. Putea doar să îmi pară
Dar mâna ta în palmă cu jinduri mi s-a strâns;
Râdeam precum nebunul, nu mă opream din plâns.