În zori,
Fereastra sufletului meu s-a deschis;
E fereastra prin care privesc Oceanul vieții -
Valurile lui urcă și coboară,
Se zbuciumă valurile...

Sufletul meu,
Neobosit albatros, își deschide aripile
Plutind deasupra Oceanului vieții,
Sărutând luceferii.

Inima-mi șoptește:
"Se-apropie noaptea, Femeie!
Șuvițele părului tău încărunțesc.
Auzi?
Se scurge nisipu-n clepsidră;
Tu nu percepi mesajele de dincolo
În zborul solitar și îndrăzneț?"

Eu inimii răspund:
" Ce dacă păru-mi cărunțește?
Voi fi la fel de tânără sau bătrână
Precum e Timpul cu ale sale anotimpuri."

Mi-e sufletul pribeag
Și năzuiește spre neștiute depărtări
Așa cum pasărea din colivie
Visează imaginare evadări.
În setea mea de nemărginire
Îmi caut odihna în alte sfere,
Poate în Nemurire...