sînt ceea ce sînt și pînă la urmă
ăsta nu e un lucru așa rău
dacă nu ții la tine măcar cît ți se zbate ochiul stîng
dumnezeu plînge
și fiecare lacrimă
e doar un șut pe care ți-l dă viața în fund

mă scuzați pentru tonul sfătos
e posibil să nu am dreptate
e posibil să nu știu nimic despre viață
dar văd pe stradă oameni căutînd oameni
cu căști în urechi de parcă ar avea detectoare de metal
caută oameni de parcă ar căuta galioane scufundate pline cu aur
caută oameni de parcă ar căuta proiectile neexplodate
și totuși
sîntem atît de unii lîngă alții
încît fotbalistic vorbind
pînă și golul din noi e o imensă ratare


oare chiar să ne fi tîmpit cu toții
de teamă că rata absorbției fondurilor europene e sub medie
ne grăbim să deschidem mici afaceri
unii încep să creacă prieteni imaginari
alții își deschid ferme cu mulgătoare mecanice de mici obsesii
am o frică necontrolată față de viespi
cînd fac duș mi-e teamă să nu explodeze centrala
aburii să nu genereze un scurt circuit
să nu care cumva pămîntul să se cutremure
și lumea să cadă taman cînd sînt gol
doar cei aleși sînt pregătiți cu decență
ce mai contează
poți merge pe stradă îmbrăcat cu tot ce trebuie
în tine e atîta gol că pînă și îngerii s-ar bate pentru o excursie
în care să experimenteze starea
de imponderabilitate

și creștem micile noastre obsesii pînă devin profitabile
pînă devin oameni
ne uităm unii la alții scuipăm în sîn dăm de băut
bucuroși că nu ni s-a întîmplat nouă


sînt ceea ce sînt și pînă la urmă
ăsta nu e un lucru rău
mai rău e să-ți fie așa frică de moarte
încît să nu faci altceva decît să trăiești
doar pentru o gură de aer