se simulează totul
n-a rămas nimic viu
lumea nu mai există demult
întregul acesta păstos e artificial
vrajbe dulci, iubiri solubile
decoruri năluci – ambalajele unui ego
rotund, dar nu perfect
norma normalului este indusă-impusă
firească nu mai e nici măcar Moartea
Moartea e o clonă: cosmetice, neoane, cortine
bănui că până și nașterea
nu-i decât un joc de oglinzi
Mestecăm iluzii-spray, bem fum-spray
înveșmântați în umbre pestrițe
orice credință, orice gest de artă pură,
orice idee, axiomă, toate sunt aruncate
la bursă
să facă de clovni Zeului Ban
ultimul poet a plecat acum câteva secole
să culeagă stele, ca pe flori,
și să le închidă-n ierbare
(că nu se știe…)
ultimul nebun altruist face pe ascetul
cu inelul lui saturn pe deget
deget îndreptat acuzator în jos – și încă se roagă
lehamitea, lenea, au fost abolite
toți simulează muncile
fără ca măcar unul să asude
interesul este de-acum instinct
galaxia se prăvale
într-un soi de mega-ecran
gâfâie de spaime proaspete
dar tot virtuale
și totuși
umblă vorba că
lumea trece într-o altă dimensiune
unde zeul ban se va înghiți pe sine ca un șarpe,
fiecare normă a normalului va fi croită din firesc-uri
și se va naște iarăși lumină vie
toate vor țâșni dintr-o carte ( – singura:
Jupiter cu ierbarul pe brațe lent
dă filă cu filă)
virtualul și ceea ce este cu adevărat realul
se vor contopi într-unul
duhul cu trupul, vom avea suflet de-a-ntregul
vom avea suflet până și în unghii
în păr, degete, pleoape… și atunci
dimensiunea următoare, privită ca o stație,
se va numi iubire – îți dai seama?…