năvalnic zbuciumul aruncă sângele-n obraji
oprit de răcnetul zidit în carne: pe aici nu se trece
decât ca boabe de sudoare
sau ardoare

au fost vremi când iubirea săpa în piatra seacă a reținerii
și chinga oprobiului strunea carnea nărăvașă
purtând-o pe calea dreaptă, fără derapaje, fără alegorii inutile
și mai ales fără sorți de izbândă

sunt zile cânt marea se zbuciumă-n căușul palmelor
căutând scăpare zilei ce o ține captivă
cât de triste sunt serile cu rimelul scurs și fără vlagă
departe de spuma izbăvitoare a șfichiului

vor veni zile ce curg printre orele uitării
vor fi așteptări despărțind amintiri ce-au apucat veșnicia de picior
și mai ales nopți viforâte înfipte-n calea sângelui
ștergându-i truda de-a curge

asemeni trupului istovit
cuvinte fără vlagă s-or împletici la marginea buzelor
privind disperate în jur
căci nu-și vor mai găsi rostul și chemarea

în rigoarea unei grădini japoneze nu vei regăsi debordanța junglei