îmi place să spun
lucrurile au o urmă de creier
un fel de clei pe la încheieturi

exilată noaptea în pahar
proteza
așteaptă vodca tămăduitoare
pentru ea
raiul
e gura omului

locul numărul 5 Interregio 1824
trăiește
în divizibilitate cu vagonul numărul 35
și el așteaptă
un fund mai tare
să-l frece

petul de-un sfert
din care beau apă
așteaptă
să-l înghită pământul

ceasul
privește cheia ruginită-n broască
un ticăit i-ar întrerupe mersul

mă uit la aceste lucruri de două ori

o dată pentru ele
cât de singure sunt
și neîmplinite

a doua oară
pentru mine

că
deși le am
tot așa sunt