sunt momente când nu aștepți decât o clipă de neatenție
pentru a sonda adâncurile atât de primejdioase
ale singurătății.

cine are urechi de auzit se afundă în crângul mut al cuvintelor
pentru a culege umbrele tăcerii
despuiate și repudiate.

frica poate eroda orizontul aducându-l la nivelul tumulilor
dar sămânța curiozității naște fire noi
atât în locuri umbrite cât și pe pustie.

zilele se strecoară în adâncul inimii depunându-și orele
tot ceea ce părea curat se umple de secunde mișunând
înnegrind așteptările cu resturile speranțelor.

gândurile se cațără în căutarea cuvintelor pentru a le aduce la suprafață
multe mor înainte de a vedea măcar o litera
iertată fie-le lor neputința

dar

sunt și gânduri care mă poleiesc
înzăuându-mă cu armura îndoielilor
alungând visele dincolo de marginea nopții.

strânge-mă în brațe Doamnă
alungă norii singurătății
și lasă soarele să ne lămurească drumul ...