Efort de memorie:

1.
mă otrăvesc cu secrețiile propriului meu creier.
ele îmi ajung pe limbă scurgându-se prin fisuri imperceptibile
2.
Nebunia lumii intră în mine
nu știu cum
nu știu pe unde,
prin ce fisură...
Îmi făcusem un Zid.
Știam că zidurile nu îmbătrânesc.
Credeam.
Mizasem pe asta.
3.
Lumea aceasta se spală cu oameni
la fund
pe cap
pe dinți
sub braț
între picioare...

Hârca întinde o labă, înșfacă o mână de oameni
și îi strivește de sânii ei fleșcăiți.
Se și hrănește cu ei.
Ea trăiește cu oameni, înghite oameni.
Ea trebuie mereu hrănită.
(felul în care unii își poartă bucuria de a trăi
în vârful penisului)
Nucleul ei e format din oameni
care nu s-ar sinucide niciodată.
Pe margini suntem noi,
ceilalți.
4.
Pământul Patriei îmi umple gura cu care aș fi vrut să-l cânt
chipul mamei îmi sparge globii oculari
ochii mei, din care ar fi trebuit să se scurgă spre ea
recunoștința
iubirea
candoarea...
acești ochi crapă atunci când o privesc pe mama mea.
prin minte bile de marmură alunecă pe piste de granit
cu uruit asurzitor.
(Sunt ei, limacșii durerii)

5.
Mamă,
sunt demoni care își spală mâinile în mine.
mă deschid și își bagă mâinile în mine ca într-o covată
le răsucesc acolo bine-bine
de mai multe ori
apoi le ridică
și le usucă
se răsucesc pe călcâie și se îndepărtează așa
cu mâinile ridicate,
fără măcar să-mi arunce o privire.
Eu nu le văd niciodată chipurile.
Nu eu sunt pacientul.
6.
Mamă,
viața pe care mi-ai dăruit-o mă doare
mi-ai pus în brațe un glob de foc
o găleată cu zoaie
un sac de gheață.

Mă uit în jurul meu cu atenție
și văd că nu-ți pot mulțumi pentru viață, mamă.
Îmi adun puterile
caut argumente
le construiesc
le așez în castele
dar de fiecare dată ultimul cub le năruie pe toate celelalte
și mamei mele nu-i pot mulțumi pentru viață
7.
Nu-ți mai vine să pleci nicăieri.
Timpul a devenit o pastă.
Nu-ți mai vine să-l iei în propriile mâini.
nu-ți mai vine să-ți murdărești mâinile.
i-ai prins jocul
iluzia
putoarea.
Timpul a devenit o marmeladă.
Înaintez prin el ca printr-o marmeladă irespirabilă.
Totuși trece mai repede.
(O marmeladă grăbită astupă un om obosit)
Înaintez prin el ca și cum mi-ar bate mereu vântul din față
și inima
altfel.
(La început timpul îmi era o apă limpede
de izvor).
8.
În timp ce stau încremenit
cu mintea spartă
și mănânc pământ,
o variantă a mea
din alte stele
aleargă pe flori.
Mănânc pământ de flori.