pitit, sărman de lume, în cerurilor harpă,
căzând apoi cu neaua, e dorul tot în Iesle,
prin sânge-umplut cu viață Lumina curge lesne
și rază-n om coboară, în bezna lui cea stearpă.
sunt cântece șoptite tumult să nu le-audă
doar pacea s-o asculte al sacrului timpan
negarea de infernuri cu liniștea e rudă
în sufletele noastre să fie zarva-n van.
tăcerile se-nchină la facerea de Prunc
robit îmi este imnul de miezul cel din ele...
în voia Ta, Divine, ca-n flăcări mă arunc
fiind din Tine fumul de pace s-am sub piele.
pe când începe Domnul final în slovă-mi curge...
sentință de vecie Tu dă-mi-o, Demiurge