E adevărat, nu mai știu ce e durerea, nu îi mai recunosc strălucirea și

grația,

sunt o privilegiată,

o mică râzgâiată care mesteca toată invidia ca pe o gumă veche și

face baloane pe care să vi le spargă zgomotos în față,

am evadat și mă bucur de occident,

cu toate accentele, personajele și aromele lui,

de strada pavată magică pe care filmeaza Spielberg și Ricky Gervais,

de confortul atmosferic,

stabilitatea emoțională,

de felul în care creștem și facem din asta o artă, un bonsai cognitiv.





E aproape toamnă iar,

tot orașul s-a îngălbenit,

prieteni dragi s-au despărțit

și noi încă rezistăm,

mă întreb oare cum, oare cum,

și spun merci, oricine ai fi tu acolo sus, merci.