poţi să o numeşti cum vrei şi înţelepciune
liniÅŸtea asta a ta de dinaintea furtunii
retras în falsa-ţi infirmitate taci mâlc
te prefaci că habar n-ai de zarva de-afară
de agitaţia stârnită printre ţaţele de pe uliţă
he he mai e mult până s-o desprimăvăra
da’ ele nu mai contenesc cu şuşoteala
zic că la vecina în curte s-ar fi zărit o barză
şi ghici spre cine-aruncă priviri iscoditoare
ţi-au scos şi vorbe că te cam dai bolnav

melc melc codobelc scoate coarne tăureşti
şi împunge mai împunge de nu eşti ciut
se caută un vinovat ai curajul să te arăţi
să nu se creadă că e ceva de ascuns
ce şarpe fioros şi respectat erai odinioară
din gaură în gaură colindai prin şapte sate
nu ca acum târâş-grăpiş abia nimereşti frunza
şi nu mai ai dinţi nici pe-aia s-o muşti
de când cu minunăţia asta de cocoaşă
mă obişnuisem să te ştiu mereu acasă
anost şi singuratic între cefalopode
călugăr retras în savanta-ţi tăcere meditativă
da’ pentru cin’ te ştie lenevind în neputirinţă
şi sărac lipit doar cu ce poţi duce în spinare
dar după ce mă nărăvi la degustatul de leacuri
am început să te urmăresc mai atent
sunt atâtea schimbări astro-geo-climatice că
o fi luat-o razna până şi ciclul tău de hibernare
îmi vin în cap nopţile de insomnie cu lună plină
mă tem să nu fi ieşit atunci cumva din cochilie
şi prin spirala ciobită să se reia ciclul vieţii
îţi povesteam că am avut nişte visări ciudate
că îmi venea să mă duc la popa să mă dezlege
ce să mai zic că şi câinii lătraseră ca după urs

se luminează da’ nu-mi vine să mă mai trezesc
poţi să ştii pe unde oi fi umblat somnambul
să mă pici cu ceară că tot nu-mi amintesc ceva
cam de pe-atunci m-oi fi ales şi cu sfârşala asta
ca o cădere însoţită de ameţeli şi epuizare
sleit de parcă am urcat până la cer piramida
târându-mă cu lanţul trofic legat de picior

ptiu drace na că idiot mai sunt… urma melcule