din sârma ghimpată nu ai modelat trofeul unei evadări
și nici nu ai desenat-o pe marginea unei tranșee

nu ți-ai tatuat-o împrejurul inimii
să arăți lumii că nu mai sângerezi
și nici n-ai aruncat-o să ruginească pe vreun câmp
unde să-și găsească adăpost vreun sâmbure amnezic
ce-ar fi să încolțească fără să-și cunoască originea

ai prins-o în câteva rânduri
și despre ea ai scris o poezie
folosind cuvintele ca pe o împletitură
să te protejeze de alte răni
să nu-ți mai provoace nici măcar o zgârietură

așa ai căptușit sluțenia suferințelor
să poți dansa cu tălpile goale
eliberând în aer visele cu aripile roșii
care îți ciuguleau trupul pe dinăuntru