mă întreb,
într-o dimineață care a mai fost,
din partea mea de rădăcină
arborele n-a învățat nimic?
toate trebuie să fie adânc,
tot mai adânc,
înfipte în pământ?
dar aceste brațe noduroase,
ce stau în soare și în vânt,
cu răni pătrunse,
scoarțe uscate, spoite-n lut,
ce-și prind unghiile în malul care stă să cadă,
n-au loc și la-mpărțeală?
când floarea-i fruct și fructul dăruit,
pentru ele nu mai sunt?

nu sunt toate rădăcinile
copiii pământului?

eu vreau gutui
și vinul cald cu scorțișoară,
într-o dimineață care are să mai vină
pe partea ta de rădăcină
nu-i loc de hibernare
pornită din alt ram,
alt fruct, altfel, alta,
dar din aceeși sevă și tulpină,
tu crești și înflorești; tăcută
mă târăști spre tine

pun întrebările deoparte
m-ascund sub pătura pietroasă
cu tine-n brațe
până mâine dimineață
arborele adoarme
chiar deasupra noastră