agonia
espanol

v3
 

Agonia.Net | Reglas | Mission Contacto | Regístrate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artículo Comunidades Concurso Ensayo Multimedia Personales Poemas Presa Prosa _QUOTE Guión Especial Técnica literaria

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textos del mismo autor


Traducciones de este texto
0

 Los comentarios de los miembros


Visualizaciones: 1230 .



2024 - anul despre care pot spune: a fost odată
personales [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
por [TEGO ]

2024-12-31  | [Este texto, tienes que leerlo en romana]    | 



Dacă ar fi să-l numesc, i-aş spune Exerciţiu de leac.

Tocmai ce am ajuns în faţa laptopului după o plimbare lungă pe străzile goale ale oraşului. Este trecut de ora 21. Când mă plimbam aveam în minte multe gânduri despre care îmi propusesem să scriu. Dar acum am rămas blocat pe Exerciţiu de leac. Ca şi când nimic n-ar mai fi de spus.

Reluare
citesc o poveste
mă opresc şi îmi spun
- se pare că am citit asta cândva
chiar cred că de câteva ori
dar niciodată nu eram
atât de bătrân
nu mai devreme de ieri
am încetat să citesc
şi am început să mă uit la filme
uneori acelaşi film
şi de fiecare dată aflam ceva nou
ceva care îmi scăpase
îmi părea altfel
poate că şi viaţa este tot aşa
şi va mai fi
urmând să regăsesc
ceea ce-am trecut cu vederea

Dacă ar fi să numesc anul 2024, l-aş numi Cel mai lung an. Cât poţi ţine în mâini o frânghie de care atârnă, spre hău, propriul copil? Simţi că el ar putea să se prindă de un colț de stâncă, să se ridice, să îţi uşureze povara. Dar nu o face. Atârnă şi din când în când priveşte spre tine zâmbind. Undeva, în ceafă, simţi că cerul te apasă, ca o batjocură. Dacă nu ar fi pământul, din care muşti cu furie...

Ştiu că voiam să spun despre ceea ce cred că este reuşita anului.

Anul acesta am reuşit să pun pe hârtie poeziile mele (cele scrise până la sfârşitul anului 2023, vreme de vreo 36 de ani). Au rezultat două volume. Mai mult o curiozitate, aş spune. Despre asta cred că ar trebui să-i mulţumesc lui Ionuţ Caragea, el fiind cel care m-a tras de mânecă, recomandându-mi editura. Şi îi mulţumesc! Dar şi Ottiliei Ardeleanu, care mi-a fost aproape în perioada respectivă. Şi îi mulţumesc! Am de adresat mulţumiri şi colegilor de pe agonia, pentru că interacţiunea cu domniile lor m-a ajutat foarte mult. Şi le mulţumesc!
Am un mare Mulţumesc de transmis şi lui Miclăuş Silvestru. Dar aici, relaţia deja a depăşit interacţiunea. Se leagă o prietenie, cred. Şi îi mulţumesc!
Sunt şi acestea reuşite ale anului, dar niciuna nu este marea mea reuşită.

Copilul s-a prins cu mâinile de pietre şi acum umblă liber şi cuminte. Mi-a luat povara.
Dar nu asta este marea mea reuşită.

Am scăpat de furie! Aceasta-i marea mea reuşită.

Mă uit în urmă şi văd că pământul poartă urmele muşcăturilor. Semn c-am fost pe aici.

Acum, am să-l numesc Anul care a fost.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La casa de la literatura poezii
poezii
poezii  Busca  Agonia.Net  

La reproducción de cualquier texto que pertenece al portal sin nuestro permiso està estrictamente prohibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Política de publicación et confidencialidad

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!