Am încercat să mă apăr de tine uitîndu-te.
Sînt un donator de organe,
gol pe dinăuntru ca o piramidă din care
au furat mumia.
Mi-a mai rămas, nefolositor, doar sufletul,
cu care șterg praful într-un muzeu
al senzațiilor mele de ceară.

În fiecare noapte, evadez din trup
săpînd galerii în lutul galben
al cerului acela de toamnă,
căutîndu-mi refugii.

Alcoolul e mult mai blînd decît
vulturul din Caucaz.
Ficatul meu s-a obișnuit cu el
cum fetele de la Pod cu bătaia zilnică,
dată de peștele cu dinți de aur.

Inventînd microscopul, radarul și
ecograful,
camera de luat vederi și
celula fotoelectrică,
Dumnezeu poate dormi liniștit acum.
La Judecata de Apoi va descoperi că
trupurile noastre îndrăgostite
au păcătuit atunci,
dorind să se atingă măcar
pentru o singură clipă.
Ce nu știe Bătrînul e că sufletele,
aeriene și mai greu de oprit,
au făcut-o deja!