Sunt la podea. Vârful cordului meu isteric bate în parchetul din lemn de cireș. Nu știu când am devenit cutia de rezonanță a sufletului meu erect.

O șopârlă mică sticloasă îmi apare în vis mereu cu temperatura schimbată.

În zori televizorul îmi rulează umbre pe patul de fier. Tu te-ai scurs din generic sub un nume de scenă. Te-am recunoscut după alt_ceva.

Sunt la podea și podeaua se umflă cu mine ca o burtă. Nici aici nu e liniște cum mă așteptam. Corul televiziunii îmi urlă în creier imnul patriei. Nu am ajuns încă la termen. Camera mă avortează direct în stradă.

Toată călătoria asta e doar o încordare seacă. M-am blocat în trafic. Claxoanele se răsfrâng răgușite peste ceață. Semafoarele sunt singurele cu adevărat importante aici. Sunt vii.

O șopârlă mică sticloasă îmi alunecă pe sub piele. Nimeni nu bănuiește nimic.