tu nu știi despre mine mai mult
decât amorțirea pieilor ascultate în văgăuni
și ocuparea minții la marginea trudei
semnul se află în devenire peste
câmpuri pustii
după încetineala pulsului
închide ochii
înlăuntrul tău sunt
plop risipit în roiuri
și azvârlit înapoi pe pământ
cât să ascundă între atâția amărâți
sublimul
înălțând curcubeie mă calcă
din rănile ființei
de ce să te iert
când îmi ești dor și teamă
deasupra mea
de ce pleci să-mi cauți moartea
cu pleoape legate de celălalt pustiu
și soarta fără bani de buzunar
mă adulmecă același orgoliu
să-mi ardă sângele
uită-mă
în inima unui surâs
cinează în liniște
ori
mai bine întinde-te să auzi
pe urmele mele se depune firea
desprinsă de cer
sau poate dintr-o hârtie de prins muște...