să mă recunosc în papuci de casă și capot în mijlocul patului matinal
când miroase a fruct descântat
să ne despărțim lângă cinematograf în vreme ce e o femeie pe bancă și-i crește părul, e lume transparentă pe trotuare, în case și după vitrine, care vrea totul să încerce și sunt fluturii negri care vin să invadeze la apus orașul
pisicile să-mi rămână mie

(Pisicile care stăteau peste tot la noi în casă. Una torcea pe oglinda veche între lucruri mici, una suferea de gastrită sub pat, alte trei se lungeau, se trezeau dezinteresate, un motan fără sens și trei pui de mâță printre stelele alea de mare. Cafeaua dădea leneșă în foc. Eu uitam să miorlăi. Era puțin gol, tu fumai cu renunțări, era o muzică epidermică, încet. Eu găseam un fir de păr lung, blond, siamez deșirat pe trupul meu. Trebuia să vină toamna. Oriunde pisici: cu gât lung, microbiste, pisici-zebre, funerare-estivale, ușoare, pisici inexistente.)

restul poți să iei, să mai mergem o oră împreună pe sub cer

ea (tăcere) …
bărbatul – liniște …

fără să ne auzim, eu să rostesc ceva lichid, tu să repeți un cuvânt de spațiu, eu să spun despre cum voi dormi cu lumina aprinsă, tu să povestești despre cum te vei uita la meci cu o fostă prietenă, știu că peștii nu zboară, că stau doar pe farfurii, afumați, cu ochii absurzi, argintii
să dau un telefon, la întâmplare, tu să răspunzi ca atunci când ștergeam apusul, casele și cinematograful
căutăm împreună alt final