Sunt puțini cei pe care i-am lăsat să intre în cercul solitudinii mele... De atunci, din anii aceia tineri, de când eram pentru acei puțini, ei și ele - "văzduh și lumină", mi-am zidit și mai înalt turnul singurătății...
Uneori cred că aceea care am fost nici nu mai există...
Azi însă, la prova lui "Mircea" m-am regăsit.. e drept pentru puțin timp...preț de cât a durat ieșirea pe mare... marea asta numită Neagră ce întotdeauna în noiembrie e verde la vreme cu soare... Am avut parte de o mare liniștită, liniștea dinaintea furtunii... verdele ei rece la întoarcere devenit metalic... Până am ieșit din port, știu eu poate în amintirea verilor de odinioară..marea mi-a surăs verde... verde albastru dinspre diminieață până pe la oara 15 dupăamiază... Mi-a fost prietenă marea ea mi-a adus și delfinii jucăuș săltători în prejma navei... Da, era multă lume pe "Mircea", dar ei erau cu ale lor bucurii și eu eram de taină cu marea, sus la provă...
"Tu nu ai rău de mare, ție nu ți-e frică" , mă întreba câte cineva. Îl cunoșteam pe "Mircea" din copilărie, marea o știam deintotdeauna...de cine să-mi fie frică_ Furtună pe mare nu era, nava era în bună stare de funcționare... motoarele torceau normal... și cum mulți nu știau le-am spus că sunt pește și că delfinii ce săreau a joacă zlobie erau niște frați ai mei care n-au apucat, sau care n-au vrut să se mute în oraș...
Poate mai scriu și mîine acum mi-e somn...


Și uite, marea s-a tulburat... plouă deja.. și mai mult se simte frigul și furtuna ce stau să înceapă... oricum, ieri marea asta Neagră a fost verde doar pentru a-mi aduce aminte cât de dor îmi e de munții noștri... de poteca aia pe care o vom urca împreună...