Traim, prea mare cuvantul, dupa reguli stabilite de alte minti mai putrede poate decat ale noastre.
Ne imaginam ca iubim pentru ca asa am vazut ca e frumos, Ii cerem o jumatate de viata pentru ca asa am invatat ca e bine... iar atunci cand iubirea doare ne credem folozofi ori poeti si contemplam asupra vietii.
Ingrijorati, speriati sau poate doar indragostiti, cu mainile reci si transpirate de emotie facem pasul inapoi... uitand de noi si de momentul de tandrete pt care crezi ca nu vei mai avea timp desi treci pe langa el.
Si in tot timpul asta, despre care credem ca e al nostru, uitam de fapt sa mai fim oameni...