Bastonul alb pipăie vertebrele timpului...
De ce rîde orbul, mă-ntreb?
Captive-n orbite și stelele rîd,
rîd și eu dar, repede-mi pun mîna pe gură
să nu mi se vadă dintele rupt
la ultima mușcătură din buzele sorții.

-.-

Habar n-ai că exist și treci zglobie
prin pupilele mele. Îmbrăcată-n bermude,
fără port-țîțîc sub bustsieră,
cu formele fără de unghi,
îmi bagi toți îngerii din mine în draci
și mă faci să zîmbesc parșiv,
închipuindu-mă extraterestru,
stăpîn pe triunghiul bermudelor tale.

-.-

În care gară se va opri trenul meu?
Număr, cu ochii pe ceas și cu mîna pe inimă,
tic-tacul trecerii de la o șină la alta.

-.-

Privesc foaia albă;
Virginitatea ei mă inhibă.
Pixul nu îndrăznește...
Orice literă scrisă îmi pare-un viol
dar, ea mă cheamă:
hai,
castitatea ți-o dărui ție poetule!

-.-

Alunecînd pe rotile, rîzînd
puștanul îi zice bătrînului:
Vezi că ți-ai pus mucii pe medalie...
I-aș da o scatoalcă
dar n-ar înțelege de ce.
Cu batista îi sterg medalia de veteran de război.
-Unde-i,nepoate, farmacia treizeci și doi?
Trecuse pe lîngă ea,ca pe lîngă
atîtea cimitire de vise.

-.-

În cavalcadă vin clipele peste mine...
Le bag degetele-n ochi să nu-mi vadă
mîhnirea de pe chip sub copitele lor.

-.-

Huguiți,hulubi,în sutienul prea strîmt al voluptății...