Patru cuiburi sub streșini,
patru perechi și noi eram a cincia...
Rememorez iubirile lor,
iubirile noastre...
Au scos două rînduri de pui,
în două rînduri ne-am scos și noi ochii...
Cu rîndunelele-ai plecat,
eu îngrijesc puiul cu aripa îngherată de mîță
și sufletul zgîriat adînc de ghearele tale, iubito.
Au plecat rîndunelele;
la primăvară se vor întoarce la cuiburi,
tu nu,
al nostru s-a năruit, plecato!