lentoare e în aer,
cămăși de funigei înveșmîntează firea,
anilina-n frunză stîrpește clorofila,
se-adună dulce-n struguri
și soarele-i mai bleg,
femeie-nsărcinată îmi pare-acum natura.

eu fuga asta-a clipei nu pot s-o înțeleg;
copil mai ieri,
în muguri simțeam cum seva suie,
deunăzi mustața se-nfiripa sub nas
și-n ciripit de păsări huia parcă pădurea,
azi plugul intră-n miriști
și păsările pleacă ocoluri dînd în aer:
adio,bun rămas!

nu mai privesc oglinda;
în părul răvășit,
ieri cînd eram la mama în tindă la Doljești,
ceva lung și subțire și alb parc-am zărit.
i-am arătat nevestei cuprins de-ngrijorare...
oftă cu ușurare:
-în sfîrșit,Ioane,începi să-mbătrînești...