Ce tăcută și liniștită este marea,
Nici valurile nu se mai aud deloc,
Doar glasul blând al soarelui ce se scufundă-n mare,
Se-aude, adiind; ușor.

Ce liniștită e durerea ce scurmă în suflet
Parcă nu mai este așa de aspră
Parcă vrea să schimbe, felul;
De-a chinui, o inimă măiastră.

Și vântul vorbește cu marea,
Despre fratele său, timpul
Și inima, semilună-n lac
A adormit lângă malul, copil drag.

Sărutul e timid și-ar vrea să fugă
Atingerea e molatică și blândă
Dar trupurile de nisip-albastru,
Sunt pline de spuma, valului stâncă.

Nisipul blând și erotic oferă lumină, iubirii
Clipele sunt dulci și pline de spumă,
Trupurile sunt bărci; făr stăpân la provă,
Ghidându-se dupa mângâiere, undă.

Atinge erosul iubirii, semiluna
Iar glasul pasiunii, atinge nebunia
Ce se dăruiește pe nisip albastru
Unui astru, înger al vocii,glasul.

Ce liniștit e sufletul acum,
După ce-a primit:
Valuri de săpun -
Și trupurile dorm ușor
Pe fine și blânde, creste de zori.

Ce liniște e acum pe plajă
Valul a fost spumă albastră
Dorm inimile albe pe nisipul din mare
Alături de soarele, ce naște din nou;
Pe cerul, ce a prins din nou culoare.