ochii mei sunt flăcările unor ploi de toamnă... violete. disperarea mea, ropot sălbatic pe inima clipei, vine din impulsul unei oglinzi care se crapă între realitate și lașitate. se preferă femeia-magician, iluzia... doar la un pocnet din degete! să vină Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Elena Udrea și Elena Băsescu... da, să vină! și dacă ar veni acest careu de femei, nu s-ar întâmpla nimic! pentru că sunt prea artificiale, cu gust de fard și urme de bisturiu! asta e judecata bărbaților! se măsoară în centimetri de pagini colorate, în ore de filme înăbușitoare, în numere ideale de vedete în top... o aiureală cusută cu abureală! ca o sonerie cu sunet fals! un anunț de prostie fără margini!
și adevărata femeie, cu suflet simplu și zâmbet mic, nu se mai vede! pe ea nu o mai ridică nimeni în slăvi! piciorul ei fin, mijlocul ei subțire, sânul ei de magnolie... așteaptă în ceață! carte uitată , îmbătrânind ca o amânare! și adevărata femeie, cu privire de dor și palme mici, nu se mai vede! se șterge cu cât visează mai mult... cu cât așteaptă mai mult... cu cât lăcrimează mai mult... ea albește în zăpada tăcerii! ea, de fapt, este floarea pe care doar Dumnezeu o înflorește! privind-o cum se strânge în golul timpului, printre pietre, din tăcere în tăcere... ea știe că va rămâne ca aripa îngerului, ca taina adevărului, ca ochiul heruvimului... într-o ardere nebănuită de îndărătnici! va dăinui, ca raiul!

14 aprilie 2009, 02:32