iubitule ești ca o carte umblătoare
dar nu ca-n fahreinheit nu mai știu cât
cuvinte seci, coji ruginite-n ploaie
căuș tăcerilor când la cenaclu pleci
întinzi pe-asfalt o cârpă ostenită
îți verși bazarul de idei și-aștepți
în ochi îți speli tristețea dacă plouă
și-ți pui surâsul desenat de soare
la fel ca-n cartea de povești
tu nu mă mai iubești,
nici nu auzi ce-ți spun
și ochii tăi se trag ca stânca-n mal
revarsă-ți viitura de venin
dă-n mine, spune ceva dar
voiam să-ți spun că dimineața când te speli pe dinți
îți mângâi perna și adulmec să îți simt tâmpla zvâcnită
cearceaful ce între picioare-n zori îl strângi
și-n palmă îți simt umbra tăvălită…
acum cinci ani spuneai că-s diamantul tău
și nu aveai cuvinte-n cerul gurii să mă mângâi
acuma-s numa mama plozilor și-mi este greu
să văd cum taci, bei bere și-apoi râgâi
încearcă să-nțelegi că sunt peronul
cuvintele grăbite urcă și coboară
iar tu iubito ești hangarul
în care dragostea-ți eternă mă-mpresoară
și pentru bătrânețe, fărâmă cu fărâmă strâng
spuneai că dragostea care se roagă e frumoasă
că numai sluga ochi-și pleacă și imploră
ești steaua mea trezită și lumina
alungă umbrele ce se prefiră-n carnea ta
cristal de stâncă,
haide, lasă vraja, și-mbracă-te că vin copii-n dormitor
mă duc să-ncălzesc apa pentru ness
la dracu, nu am alții
da ce-i?
mi s-a mai dus un fir la dress