asfixie.
echilibrul pe linia vieții a devenit obsesie
să nu vorbești cu străinii… ascund criminali
l-am iubit cu pasiune și am primit indiferență
ca o gripă banală. știi cât macină asta?
până te scoate din uz. am fost la un click depărtare
de abandon dar a intrat ea și fără bagaje am sărit
gardul dincolo.
trag peste anotimpuri poemul acesta ca o pleoapă
ce mă exclude barbaților cu ochi verzi.
o teamă de punct. Și eu și dragostea.
admirăm printre versuri licurici, nori ce se joacă
de-a palmele cotrobăind pretutindeni ochii lui
pe care-i sting fără zarvă prin buzunarele nopții
târziu se trage fermoarul.
zorile 11250 se despart de pernă
și eu de dragoste.