am fi putut fi o ușă deschisă
o emigrare înspre sentimente de sticlă
retorte vii arzând poțiuni sangvine
transmutând oasele în aripi liliachii

m-ai fi putut înfășura în tinerețea ta
cea cu șapte piei de origami
la adăpostul lor ți-aș fi răspuns
printr-o uitare de sine albastră

acum
alungă-mă din gândul-timpan
auzindu-mi țipetele ar putea să
mă scuipe înapoi spre tăcere
și nu vreau, nu vreau, nu vreaau

din unghiul acesta mort
mai potrivită pare o evadare