Ei rătăcesc într-o rețea labirintică, pe străzile ascunse și triste ale unor orașe suspecte. Nu se iubesc decât pe ei iar când, din întâmplare, reușesc să se observe în oglinzile opace ale cunoașterii de sine, fețele lor seamănă cu ceața zilelor de noiembrie. Ei își ascund cioturile membrelor sub faldurile slinoase ale îndoielii. Astfel mărșăluiesc neostoit mânați de deliruri confuze spre a uita cu desăvârșire orchestra obsedantă a manejului.