Mă văd într-o lume ascunsă de orice rău.Mă văd în povestea unei cenușerese,dar fără prinț...Recunosc sunt mai romantică de felul meu și mai copilăroasa.Recunosc.Dar nu am greșit prea mult.Decât că am crezut în el.Și poate l-am și iubit.Poate.Asta nu știe decat inima mea.Sau poate nici ea.Suferința e prea mare.Nici nu știu ce sa fac,sau ce simt.Aștern pe hartie cuvinte care îmi sunt străine.După cum ziceam,nu știu nici eu dacă am iubit sau nu.Dar ei au greșit.Și am greșit și eu,împreuna cu ei.Dar cine e de vină,că din toate astea,eu am cel mai mult de suferit.Cine? Cine întelege ce e in sufletul meu? Nimeni.Probabil Dumnezeu.Pentru că el m-a creat.Și el imi știe toate secretele și toate gandurile.Tot ce vreau acum,e să uit ca a existat el.Pentru că ea îmi e înca prietenă.Le doresc să fie fericiți...dacă ei așa se simt mai bine.Să facă pe cineva sa sufere.Cred că am scris deja prea mult.Mi-e greu și să mă gandesc la ce va fi.Dar va fi bine.Aștept ziua de mâine.Să-mi aduca o minune.Și să pot uita si iubi din nou,pentru ca în momentul de fața am inima de gheața.Nici nu o mai simt.Dar va fi bine!