Totul mi se pare ata de nergu, sumbru, atat de inchis si de trist. Acum parca si plantele fug de mine pentru ca si ele stiu ca le respir oxigenul degeaba..dar eu nu am treaba cu ele ...am si uitat sa le ud. Mai ud pamantul cu lacrimi in speranta ca ajuns si la el, sper ca ele ma vor ierta pentru ca stiu ca sunt trista, suspin din greu sunt atat de goala pe dinountru si am impresia ca pana si ele vor ceva de la mine. Mi-am creat un univers al meu ... dar nici eu nu il mai suport dar nu vreau si cred ca nici nu pot sa traiesc in lumea lor ...normala... pentru ca nu ar avea sens. Sper ca e o simpla stare de spirit imi spun eu ... o stare de spirit eterna? o continua toamna.