Nu știu de ce răbufneam la cuvintele ei. Nu știu de ce auzeam printre fraze. Râdea nervos totul în mine de situația penibilă a existenței mele. Și totuși pe cine ascultam? Da, da..pe mine mă ascultam. Știu că tot eu vorbeam. Gândurile mele vorbeau în camera goală cu inimă în stânga.

Prea roșie, prea însângerată…Prea funcțional atriul stâng. Se cere o rezolvare, o soluționare rapidă. Ce? Nu m-ai auzit? Stângul. Atriul stâng. Toate sunt pe stânga la tine! Ar trebui să te reorientezi. Și comunismul era de stânga, dar tu nu ai puterea unui dictator. Ar trebui să mai mobilăm odaia asta. Uite, eu aș pune ficatul acolo…splina în partea cealaltă, ca să balansăm….Hmm..cam lungi intestinele, totuși. Ne mai gândim. Și la urmă strecurăm sufletul printre ele. N-ar strica și o încălzire centrală.

Taci! Taci! Lasă mobila, lasă camera! Mi-a luat o viață să scot tot din ea. Inima a rămas fiindcă e fixata în beton armat. Zidari proști! Nu s-au gândit la o posibilă evacuare. Și ce dacă e frig? E bine că e frig…Nu se simte mirosul de suflet în descompunere. Taci! E camera mea și o țin cum îmi place.

Da…e interesantă, n-am ce zice. Aș putea să o fac obiectiv turistic,chiar să creez un mini-hotel acolo în ventriculul stâng. Oare încape?

Nu!! Ce vrei să faci? Aici nu intră nimeni fără voia mea! E suficient de clar?? Nimeni!

Și eu cum am intrat? Și de ce nu mă dai afară? A!! Ha ha …n-ai ușă…ce trist…chiar îmi pare rău de tine. Nu meriți chiar așa ceva, dar dacă asta ți-a fost scris…Și ce păcat ca cineva și-a bătut joc de tine și a scris cu un marker…nu se spală…ha ha ha…trist. Uite îți las o carte de vizita poate vrei să redecorezi..dacă te hotărăști, sună-mă…voi fi aici lângă tine…